Jurnalul necenzurat al menopauzei

NO MORE! povestire terapeutică dedicată feministelor, 2023 - partea I

Port în spate o întreagă poveste de hărțuire sexuală, la fel ca orice altă femeie. Când se va termina?!

Nu mi-am permis să-i spun #MeToo, deși poate că se înscrie în mișcarea asta, dar nu consider că am fost abuzată grav. Poate și percepția asta e o problemă. Sunt o serie de hărțuieli și abuzuri care nu-mi dau pace, indiferent de cât de mult timp s-a scurs de la unele din ele, și care încă se produc, în ciuda vârstei, în ciuda faptului că sunt căsătorită.

Clasica palmă pe fund în autobuz. Eram în primul an de liceu, mergeam vreo 11 stații de autobuz până acasă. Lume pestriță, înghesuială ca de balamuc, deseori ca sardelele. Norocul meu era că mergeam cu doi colegi, care mă apărau de orice ar fi putut fi neplăcut – le mulțumesc, însă sunt lucruri pe care niciodată nu le-am spus lor. Și da, o dată probabil am mers singură și atunci s-a întâmplat. Cobor și un tip dintr-un grup care urca mă pipăie pe fund. Când să mă întorc, de-a lungul unei clipe dilatate, ușa autobuzului se închide și eu nu pot decât să-mi manifest furia cu o înjurătură. Care o fi fost oare? Porcule? De ce nu am reacționat mai repede? De ce nu i-am luat mâna de pe fundul meu și nu i-am tras una pe unde aș fi nimerit? De ce nu am țipat ca din gură de șarpe?

FREEZE.

Electricitatea mi s-a urcat pe coloană până în ceafă. Sângele a năvălit în obraji și în cap. Uimirea. Nodul în gât. Rușinea care m-a cuprins. De parcă eu eram vinovată. Și credeți-mă arătam ca o tocilară. E ceva normal, ce te plângi atât? Ce mare lucru s-a întâmplat?

Clasicul „Te cunosc de undeva”. Metrou. Era o seară friguroasă, aveam paltonul pe mine și mergeam la bunici. Tot o poveste din anii de liceu. Tot pe vremea comuniștilor! Cu vreo una-două stații înainte de a coborî, un tip mai în vârstă decât mine, dar nu mai mult de 30 de ani, îmi prinde privirea și îmi spune „Te cunosc de undeva”.

(Divagație: când la facultate, profesorul de regie ne spunea să privim la oamenii din metrou, de pe stradă, de oriunde și să ne imaginăm povestea lor, și să ne notăm în carnețel pentru viitoarele filme, eu știam că nu făceam asta, adică nu privesc pe nimeni, și nici nu mă vedeam făcând asta. O privire invită la situații de hărțuire și sufletul meu tacit învățase asta.)

Eu, politicoasă, îi răspund tipului din metrou că nu-l cunosc.

(Divagație: încerc să-mi aduc aminte dacă a fost vreodată un moment în viața mea în care nu m-am comportat după bunele maniere în public și nu găsesc. Să nu stârnesc un scandal în public e o „deviză” pentru mine.)

Asta nu-l oprește pe individ. A spus că mă însoțește până acasă. Eu i-am zis să nu vină pentru că am un câine rău în curte. Nu m-a crezut și s-a ținut scai de mine. De la metrou până la casa bunicilor se fac 2-3 minute. Când am ajuns, Rexona a lătrat și când am deschis poarta a venit la mine, continuând să latre la el. Numai asta l-a făcut să plece.

Rexona era un câine vagabond pe care bunicii l-au primit în curte și ea a rămas. Mie mi-era frică de ea, nu era un câine prietenos. Albă, lățoasă și lătrătoare înainte de orice, indiferent cine ai fi fost. E drept, mie mi-e frică de toți câinii. Rexona, în ciuda faptului că nu mi-ai plăcut, m-ai scăpat și îți sunt tare recunoscătoare.

FREEEZE.

De ce nu am țipat la el să mă lase în pace? De ce nu am luat-o la fugă? Îl simțeam ca pe o lipitoare, iar eu mă purtam cu mănuși cu el ca să nu declanșez ce? Mi-era teamă de el. De cum ar fi reacționat. Dacă ar fi izbucnit asupra mea cu înjurături și palme, nu știu. Tot drumul ăla mi-am păstrat calmul și am încercat discret să-l fac să renunțe.

Clasicul profesor care se dă la studente. Toți colegii apropiați mă avertizaseră că profu’ cutare se dă la studente, dar eu nu i-am crezut. Îmi plăcea atât de mult materia pe care o preda, încât visam la specializarea aceea, și învățam peste poate, ba chiar m-am oferit să mă implic în proiecte ale laboratorului. Profesorul era deschis, se putea vorbi cu el orice, de la medicină până la fapte de viață. Era profesorul ideal. Până când m-a pupat pe buze. Și totul s-a năruit. Adio proiecte, adio carieră, adio profesore!

FREEEEZE.

Nu am putut reacționa după ce m-a pupat. Era de „la revedere”, plecam din laborator după ce lucrasem pe niște lucrări. Sigur, acum îmi dau seama că munca la proiecte fusese un pretext pentru el, atunci eu însă nu-mi puteam imagina că s-ar putea comporta așa. Știa că am prieten, vorbisem cu el despre diferența de vârstă, eram cu doi ani mai mare decât prietenul meu și nu știam cum să gestionez situația asta. Mi-era teamă că mă va părăsi din cauza asta. Va dura? Cât va dura? Cu ai mei nu puteam discuta, aveam nevoie de sfaturi de la cineva cu experiență de viață, prietenele nu mă puteau ajuta. „Vei fi cu el vreo doi ani, poate zece, dar nu mai mult. Va renunța la tine.” Te-ai înșelat, profesore, suntem împreună de 32 de ani. Și eu m-am înșelat în privința ta. Te consideram mentorul meu, cum aș fi putut să-ți dau o palmă pentru comportamentul inadecvat? Rușine, pentru că mi s-a întâmplat așa ceva. Vinovăție, pentru că nu am ascultat de sfatul prietenelor. Teamă, pentru că, deși terminasem cursul și nu mai puteai să-mi scazi nota sau să mă lași corigentă, ai fi putut să vorbești cu alții să o facă. Durere, pentru că m-am simțit trădată. Așa că m-am sustras fără un cuvânt din laborator pentru totdeauna. Dar nu m-am învățat minte.

La rând matusalemicul asistent la o materie de substanță. Eram pe muchie de cuțit să nu iau examenul, chiulisem din cauza îndrăgostirii și nenea s-a oferit să mă ajute cu meditații. Doar nu era pentru prima dată când făceam meditații cu profesori, inclusiv cu cei de la facultate, o făcusem ani de zile pentru examenul de admitere. Chiar prietenul meu m-a dus și m-a luat de la profesor de acasă. Prima și ultima dată. Stând unul lângă altul, mi-a pus mâna pe coapsă. Nu am zis nimic. Mi-am mișcat piciorul ca să-și dea mâna la o parte. Cred că am bâiguit ceva ca să renunțe, de genul „Vă rog frumos...”. Nu a mai încercat nimic, iar eu am îndurat până la capăt meditația, apoi am plecat pour toujours. M-am ales cu singurul meu 5 din facultatea de medicină.

FREEEEEZE.

Mi-a stat inima în loc. M-am înroșit. Părul alb al doctorului și ridurile multiple mă făcuseră să cred că eram în siguranță. Am simțit că am fost la un pas de viol. Eram șocată de ceea ce mi se întâmplase. Mă simțisem invadată mai rău decât în cazul celuilalt profesor. Ar fi trebuit să ripostez din prima, în toate felurile posibile. De ce cred că, dacă sunt politicoasă, hărțuitorul va renunța? Ca și cum l-aș putea duce cu zăhărelul până se plictisește. Sunt un scorpion feroce, dar în aceste momente mă pierd, mă ascund chiar și de mine.

Va urma (în august).