top of page

CONTRATIMP

izamatac

18 mai 2011, una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, când am filmat pentru Contratimp la Studiourile Buftea, 8 ore pentru 5 minute de film.

Un scurtmetraj despre o iubire imposibilă, în care protagoniștii au puteri paranormale, inspirat de ideea intruziunii unor oameni în negru. Da, sunt fan al filmelor Men in Black, Adjustment Bureau și al autorului Timothy Good. Puteți vedea filmul meu, Contratimp, pe canalul meu de youtube.

Realizarea acestui film a fost, de fapt, examenul final prin care mi-am demonstrat că sunt regizor, chiar dacă el a fost parte a unui proiect din afara facultății. Experiența proiectului, de la selecție până la proiecția filmului este descrisă în capitolul 6 din Killer god.

Las aici un extras cu cele mai importante lucruri pe care le-am învățat prin intermediul Contratimp: „Înainte de filmare am lucrat cu fiecare membru al echipei care intervenea (și) în pre-producție și am învățat cât toată facultatea la un loc: regizor secund, editoare, scenografă, inginer de sunet, specialist în efecte speciale, costumiera ș.a. Scenariul conținea câteva provocări. De exemplu, din punct de vedere al sunetului, aveam un hop de trecut: în balansul aparatului de filmat, treceam dintr-un timp în altul și protagonistul trebuia să-și schimbe pe loc tricoul, iar asta genera un sunet indezirabil, pe care inginerul de sunet trebuia să-l suprime sau să-l atenueze cât de mult. Apoi, biletul de adio rămânea suspendat în aer, de unde nevoia unui specialist în efecte speciale.

Însă cel cu care am lucrat magistral a fost colegul meu de an de la clasa de operatori, pe care l-am rugat să mi se alăture, pentru că eu îl consideram cel mai bun dintre toți: Andi Laurențiu Iscru. S-a dovedit că eram un duo imbatabil. Parcă ne citeam gândurile, ne înțelegeam perfect. Nu mai trăisem așa ceva până atunci, era exact cum ne spuseseră profesorii în facultate, cuplul perfect regizor-operator.”


 
 
 

コメント


COMANDĂ ACUM UN INTRO GRATUIT AL POVESTIRII KILLER GOD

Povestirea care dă titlul cărții este un thriller polițist inspirat după un caz real și care te ține cu sufletul la gură până la final: este sau nu El un criminal în serie?

bottom of page