Pune în cuvinte! Ce simți, ce s-a întâmplat... așa îmi tot zicea psihoterapeuta mea și eu nimic. În ciuda scriitorului din mine, nu reușeam să înțeleg ce-mi spunea. Degeaba povesteam, nu simțeam nicio ameliorare, niciun progres semnificativ. Nu reușeam să scot toată mizeria pe care o trăisem cândva, doar povestind. Până când nu m-am apucat de scris. Atunci am aflat ce e cu adevărat scrisul terapeutic.
2019 – un an prolific în exorcizări. Fiecare amintire traumatizantă, deși povestită de multe ori, am pus-o pe hârtie și a fost cu totul altceva. TERIFIANT din cauza retrăirii traumei în detalii și ELIBERATOR de parcă am lăsat jos poverile de-o viață. Traumă după traumă am traversat copilăria și tinerețea, ca un tren ce nu putea fi oprit. Bezna ce era în mine chema lumina. Am inclus în carte două exorcizări în capitolul 3.
Las aici un extras din carte despre munca cu exorcizările: „Nu mi-a fost ușor să scriu despre prima traumă majoră pe care am trăit-o, după care am tot scris despre fiecare traumă prin care am trecut, exorcizându-le pe toate. Credeți că m-am vindecat așa? Pentru că eu așa credeam. Dacă le scot afară, ele nu mă vor mai bântui. Nu merge așa. În fapt, mai întâi psihoterapia le-a scos la iveală ca pe niște vârfuri de iceberg, apoi le-am extras din amintire cât de mult am putut și le-am așternut pe hârtie mai mult ca sigur imperfect, și apoi a fost nevoie din nou de procesat împreună cu psihoterapeuta, dar și de una singură, până când am avut, din senin – și subliniez acest lucru, pentru că nu le poți provoca – momentele „aha”. Doar aceste momente, în care am reușit să integrez ce mi s-a întâmplat, pot spune că nu mai retrăiesc ura împotriva mea, inclusiv cea moștenită, la o amploare care să-mi deregleze viața din prezent.”
Comments