Copilăria mea fericită s-a pierdut undeva în „Triunghiul Bermudelor” format din acasă lângă Parcul Circului, Școala generală nr. 24 și casa bunicilor, despre care vorbesc în capitolul 3 din Killer god. Oriunde am locuit în București sau am călătorit prin lume, tot aici mă regăsesc și mă reîntregesc.
De când mă știu, mi-a plăcut să sar. Sunt din Zodia Caprei și se explică, poate. Dacă nu s-ar fi curmat bucuria din Triunghi, probabil aș fi ajuns să sar și cu parașuta, aș fi practicat sporturi extreme, mai ales pe cele care implicau să fiu în aer. Zborul e un vis recurent, foarte des în copilărie.
Am tot sărit la viața mea, de la visul de a fi actriță la medicină, apoi la drepturile copilului, de aici la regie și înapoi la scris. Prin „sărit” mă reinventez. Totuși, „săritul” zdruncină. Ca să mă reinventez, a fost nevoie de mai mult decât de voință, de căutarea de sine. A fost nevoie de perseverență, de credința că voi reuși, dar și de sprijin. E nevoie de curaj să ceri ajutor atunci când ai nevoie și alături de mine, la momentul oportun, au fost soțul, băiatul, prietenii și psihoterapeuții mei.
Cu fiecare reinventare, m-am simțit ca un phoenix care renaște din propria cenușă, pentru că nu e ușor să iei astfel de decizii. Pe primele le-am luat sub imperiul fricii și fără să am habar de consecințe. „Ale tinereții valuri...” Pe următoarele le-am luat din inimă, cu asumarea consecințelor și fără să mă mai simt însingurată.
Am ales din carte pentru voi poezia emblematică Moment de grație, pe care am scris-o cu ocazia dansterapiei din 2019:
„Mă cațăr pe gard, apoi sar pe trepte
Una, două, trei
Sar pe trotuar
Fuga înapoi pe pietre,
Din salt în salt sus pe garaj
Mă arunc în gol, vântul în plete,
Parkour potențial fatal
Genunchii îmi tremură
Impactul mă zdruncină
Dar sunt de neoprit
Tot mai sus, tot mai departe.”
Comments