Exorcizarea urii în 2 acte.
Actul 1, fata populară devine tocilara urâtă de toată clasa. Ne-am mutat de 5 ori cu casa în București și de fiecare dată am fost dezrădăcinată de lângă prietenii mei. Cui i-a păsat? Ultima mutare a fost șah-mat, un mobbing care mi-a schimbat viața și mult timp m-am întrebat cum a fost posibil ca un extrovert să devină introvert? Mult mai târziu, am aflat că poți fi amândouă. Dar asta nu mi-a rezolvat trauma, care a continuat să sape în mine decenii, fără ca eu să știu.
Actul 2, ura este transgenerațională. Bunicii burghezi sunt spoliați de avere de către comuniști, unul dintre unchi este împușcat în timp ce fugea în străinătate (lucru dezgropat la propriu după Revoluție) și eu trebuie să-mi țin gura, ca să nu afle securitatea, fără să știu ce și de ce, toată copilăria.
Alături de mamaie, în capitolul 3 din Killer god veți cunoaște și pe cel mai spumos personaj din povestire: tanti Haricleea (din fotografie). Al ei este băiatul împușcat, pe care ea l-a crezut viu și nevătămat toată viața. Am iubit-o spontan și necondiționat și-mi plăcea la nebunie motto-ul ei, pe care probabil mult timp nu l-am înțeles pe deplin: „Cucoană am fost, cucoană mor”.
Las un extras pentru cei care sunt părinți și nu numai: „(…) nu mi-a fost ușor să includ în carte această exorcizare. Însă mi-am zis că poate unii părinți, care vor citi această carte, își vor pune întrebarea dacă este suficient ce fac cu și pentru copiii lor. Unele acțiuni care par că sunt spre beneficiul familiei, nu sunt și pentru copii. Unele lucruri, care nu sunt spuse la timp, îi afectează pe copii pentru tot restul vieții. Și opinia copilului contează foarte mult pentru dezvoltarea lui. Drepturile copilului nu existau pe vremea copilăriei mele, și comuniștilor oricum nu le pasă de ele, indiferent de eră, însă acum ele există, sunt lege, și orice părinte ar trebui să le cunoască și să le aplice. Nu a ieșit acum expertul în drepturile copilului din interiorul meu ca să vorbească, este un fapt trăit pe pielea mea. Dacă părinții m-ar fi întrebat și ar fi ținut cont de opinia mea când ne-am mutat cu casa, sunt ferm convinsă că nu aș fi trăit trauma cu mobbingul – evident, aș fi trăit altele, și drumul meu în viață ar fi fost altul. Să fie clar, nu regret drumul de ceva vreme, și asta datorită psihoterapiei, dar mult timp, da, l-am regretat.”
Comments