Într-o lume otrăvită de comuniști, ca adolescentă, m-am refugiat în filozofia idealistă. Spre deosebire de ultimii ani de școală, unde fusesem ținta bullyingului, la liceu mă simțeam atacată de profesori și de sistem. Și o zice premianta clasei. Bentița și matricola la control în fiecare dimineață la poartă, limbajul propagandist al directoarelor și al profesoarei de economie politică, muncile patriotice la cartofi ș.a.m.d., pe mine mă apăsau, mă îngrețoșau și le uram.
Locul meu preferat din liceu era biblioteca, pentru că acolo puteam citi cărțile hulite de profesori, ale lui Platon, Hegel, Schopenhauer, Kant... Acum mă mir cum de le-au lăsat în bibliotecă să otrăvească mintea adolescenților.
Vorbeam despre ura împotriva mea și a familiei mele, însă ura creștea și în sufletul meu. Cu cât minciuna era mai mare în realitatea comunistă, cu cât eram mai sufocată de presiunea de a mă conforma unei lumi strâmbe și cu cât mă simțeam mai nedreptățită, cu atât ura mea creștea față de comuniști, și nu-mi doream decât să scap, să fug din țară, să-mi fac propria insulă de cercetare științifică pentru progresul omenirii. Da, o utopie, una care mă mânca de vie, pentru că lumea mea era doar alb și negru.
O perioadă, idealismul m-a salvat, după care a început să mă omoare încet, pentru că nici după Revoluție lucrurile nu s-au schimbat semnificativ. Nicăieri în lume nu e Star Trek. Târziu, când apele s-au învolburat înainte de a împlini 40 de ani, prietena mea mi-a recomandat o carte: Înghite Platon, nu Prozac, de Lou Marinoff. Cartea asta mi-a schimbat viața, pentru că așa am aflat de taoism și după asta am citit tot ce-am găsit, am integrat cât am înțeles, mai ales că la vremea respectivă nu existau consilieri filozofici în România.
Eu nu pot trăi fără filozofie. Tichie de mărgăritar ar spune unii, dar valorile mele de aici provin. Și mixul de idealism-taoism a contribuit la vindecarea traumei, alături de psihoterapie și scrisul terapeutic, de aceea reperele taoiste sunt menționate în capitolul 3 din Killer god la exemplul practic.
Las aici un extras din carte despre un concept de bază din taoism: „Schimbarea. Tao Te Ching spune: „Niciun tăiș, oricât de ascuțit, nu poate rămâne așa multă vreme”. Nimic nu este permanent, totul se schimbă. Ființele se nasc, trăiesc și mor. Natura are anotimpuri. Universul cunoaște perioade de creare și de distrugere. Doar schimbarea este permanentă. Asta îmi dă speranță. Schimbarea e ca un val, când sus, când jos. Când sunt jos, printr-un disconfort, emoție neplăcută, boală, știu că până la urmă voi fi bine, e imposibil să rămân la minus infinit pentru totdeauna. Am început să conștientizez din ce în ce mai des când sunt pe val în sus sau în jos, în platou sau când am atins culmea și, astfel, să-mi dozez eforturile pe măsură, să-mi trăiesc viața cu mulțumire și bucurie, indiferent de situație. Știu că sună miraculos, dar dacă înțelegi Tao devine ceva firesc.
De curând am fost foarte bolnavă, nu știam dacă mă voi vindeca, am atins cel mai de jos moment din viața mea până la imobilizare la pat, fără posibilitatea de a citi sau de a asculta muzică, practic doar să exist. Și asta a durat cinci săptămâni. Urmate de alte cinci de recuperare. De data asta nu am căzut pradă vulnerabilității la boală și am luat o decizie: să trăiesc cu boala, nu pentru că n-aș fi avut alternativă, ci pentru că aveam un scop - să scriu. „Doar când s-a săturat de boala sa, poate omul să se elibereze de ea”.”
Comments