Sătulă de exorcizări și masochism prin retrăirea traumelor scriind despre ele, am scormonit după copilăria fericită. Unde se ascunde, m-am tot întrebat? Neștiind la momentul respectiv că memoria înregistrează mai curând ce e dureros decât ce e plăcut. Și dă-i și sapă!
Așa s-au născut Momentele de grație, asta pentru că m-au „grațiat” din propria închisoare, unde mă zidisem singură ca să mă apăr de suferință. Cu scenariile apocaliptice și cu exorcizările am coborât cu Zeul Traumă în abis și am îndurat tot ce era necesar. Și tot cu Zeul Traumă am văzut luminița de la capătul tunelului, prin momentele de grație. Mă apropiam din ce în ce mai mult de iluminare, adică de vindecarea traumei.
Iza Copilă era greu de găsit, o căutam de mai mult timp, însă eram pe cărări greșite. O căutam pe fetița rănită ca s-o ocrotesc, în loc s-o caut și pe fetița fericită ca să mă învețe din nou bucuria de a trăi. Când mi-am regăsit copilăria întreagă, și cu rele și cu bune, a fost pentru prima dată în viață după foarte mult timp – vreo 40 de ani! – în care am putut privi înapoi fără mânie.
Tot am vorbit de taoism, exorcizările și momentele de grație sunt Yin și Yang din copilăria și tinerețea mea, pe care le regăsiți în capitolul 3 din Killer god.
Las aici un fragment dintr-un Moment de grație: „Cascadoare fără voie. Plec cu tata la grădiniță. Iarnă geroasă, eu îmbrăcată pe măsură: o blană sintetică grena, sunt sigură că vă amintiți cum arăta pe copiii de 3-4 ani de la începutul anilor ‘70. Îi făcea să semene cu niște globuri, abia se puteau deplasa. Tata închide ușa apartamentului, eu mă avânt pe scările blocului. No Prudence should be my name. Mă rostogolesc pe scări în jos, ca o cascadoare. Cel puțin 12 trepte.
Nu se mai termină! Mi se învârt și mințile în cap, nu mă doare nimic, dar nu se mai termină. Secunde dilatate. Câte trepte mai sunt? De ce nu reușesc să mă opresc de una singură și să mă ridic? Și buf! Mă opresc.
Mă ridic învingătoare. Sunt entuziasmată! Mă furnică ceva prin tot corpul, clocotește o senzație de mare bucurie. N-am pățit nimic!
Nu (mă) plâng deloc, dar tata e înghețat în capul scării uitându-se la mine.”
Comments