Pandemia m-a făcut fan Linkin Park. Zi de zi am dansat și am cântat pe fiecare melodie în parte. Muzica lor mă liniștea, știu, e un paradox pentru cunoscători. Nu a durat mult până să scriu un adevărat roman, apocaliptic desigur, inspirată de muzica lor. L-am băgat și l-am scos de câteva ori din Killer god, pentru că era disproporționat de mare față de orice altă povestire din carte. Până la urmă, Gardianul și-a ocupat locul de onoare în capitolul 2, nu se putea altfel.
Obsesia pentru Linkin Park m-a făcut să-mi schimb și tonul de apel la telefon, de la Interstellar la Lost in the echo. Go go go anxietate terorizantă, covid, stare de urgență, carantină, gânduri negre despre sfârșitul omenirii.
Psihanaliza dublată, grup de dansterapie, grup de terapie cognitiv-comportamentală, webinarii, cursuri, ședințe de mindfulness, nimic nu mă scotea din ideea fixă că nu mai avem scăpare. Iar eu scriam și tot scriam, ca o tornadă, la Apocalipsa: Gardianul... Linkin Park. Cum credeți că se sfârșește?
Las un extras din Gardianul: „„Lies greed misery” spune Tom din nou. Poate Linkin Park vrea să-mi spună ceva cu melodia asta. Nu mă mai opresc la primul vers și încep să descifrez realitatea prin universul Linkin Park. Știu, sună total nebunesc, numai că, de data asta, îi aud pe ei, pe adevărații Linkin Park, în capul meu! Uau! Ce dracu’ e asta?! Știu că sunt ei! De parcă i-aș mai fi auzit, de parcă îi cunosc. Îi simt în tot corpul, cu toate simțurile. Nu știu cum am reușit. Un întrerupător a fost apăsat în mintea mea. Și melodia se reia după declanșatorii din realitatea, nu la comanda mea. Trăiesc ceva unic și starea de euforie e din ce în ce mai puternică. Îi văd în frânturi, îi aud, simt vibrația în corp, parcă îi gust și îi miros. Asta nu poate fi într-un program AI. Asta sunt eu, Gardianul Linkin Park! Bat ciocanul!”
Comments